Primul test cu un prototip EQS dotat cu baterie Solid State a adus 1.205 km fără încărcare
Mercedes-Benz a început testarea noii generații de baterii în stare solidă, o tehnologie considerată de mulți specialiști drept viitorul propulsiei electrice. Prototipul ales pentru aceste experimente este modelul de top EQS, iar primul test a adus o autonomie de 1.205 km fără încărcare. Promisiunea Mercedes-Benz după acest test depășește așteptările tuturor fanilor automobilelor electrice și indică în mod cert o repoziționare a intenției de achiziție pentru acest gen de automobile : autonomie de până la la 1.000 km.
Producătorii auto accelerează dezvoltarea bateriilor avansate pe fondul creșterii pieței de vehicule electrice. Bateriile solid-state reprezintă un pas major înainte, promițând nu doar o autonomie extinsă și o densitate energetică superioară, ci și o siguranță sporită față de actualele soluții litiu-ion. Până de curând, această tehnologie era testată în principal în laboratoare, însă Mercedes-Benz o aduce acum în aplicații reale.
Constructorul german folosește pentru prototipul EQS celule produse de Factorial Energy, un partener strategic în dezvoltarea bateriilor de nouă generație.
„Când bateria se încarcă, materialele se extind, iar când se descarcă, se contractă. Modificarea volumului în celulele cu stare solidă se referă la extinderea și contracția materialelor din interiorul bateriei în timpul încărcării și descărcării. Pentru a susține aceste modificări, bateria în stare solidă Mercedes-Benz este echipată cu actuatoare pneumatice care interacționează cu celulele pe parcursul ciclurilor de încărcare și descărcare, menținând performanța și durata de viață a acumulatorului”, explică producătorul.
Mercedes-Benz menționează, de asemenea, utilizarea unui electrolit solid în locul celui lichid, o schimbare care crește semnificativ siguranța bateriei. Noul design permite folosirea anoziilor din litiu-metal, ceea ce poate duce la o densitate energetică de până la 450 Wh/kg. Rezultatul: baterii mai compacte, mai ușoare și potrivite chiar și pentru modelele electrice de dimensiuni reduse.
În cazul prototipului EQS, bateria solid-state ar permite o autonomie de aproximativ 1.000 km — cu 25% mai mult decât o baterie litiu-ion cu aceleași dimensiuni și greutate. Următoarea etapă include o serie de teste riguroase care se vor desfășura în lunile următoare.
„A fi primul care a integrat cu succes bateriile solid-state cu litiu-metal într-o platformă de vehicul de producție reprezintă o realizare istorică în mobilitatea electrică. Această inovație arată că tehnologia a depășit faza de laborator și intră într-o zonă de aplicabilitate reală, stabilind un nou standard pentru industria auto”
,
Adoptarea bateriilor în stare solidă promite avantaje directe pentru șoferi. Autonomia extinsă reduce semnificativ numărul opririlor pentru încărcare, transformând călătoriile lungi în experiențe mult mai confortabile. În plus, densitatea energetică mai mare și eficiența crescută pot duce la costuri de utilizare mai mici pe termen lung. De asemenea, siguranța sporită a bateriilor solid-state oferă un plus de liniște, în special în ceea ce privește stabilitatea termică și riscul redus de incendiu.
Dacă tehnologia se dovedește suficient de matură pentru producția de serie, Mercedes-Benz ar putea integra aceste baterii pe o gamă variată de modele. De la vehiculele de lux precum EQS și EQE, până la SUV-uri electrice și, eventual, modele mai compacte, arhitectura flexibilă a bateriilor solid-state ar putea permite reducerea greutății și optimizarea spațiului interior. Acest lucru ar putea schimba modul în care sunt proiectate viitoarele vehicule, oferind un echilibru mai bun între performanță, autonomie și eficiență.
Testele demarate de Mercedes-Benz marchează un moment important în evoluția mașinilor electrice. Bateriile în stare solidă nu mai sunt doar un concept promițător, ci încep să prindă contur în vehicule reale. Dacă această tehnologie va reuși să treacă de provocările actuale și să ajungă în producția de masă, ar putea redefini standardele industriei auto. Pentru utilizatori, asta înseamnă autonomie mai mare, siguranță sporită și un viitor electric mult mai accesibil și eficient.
Foto : www.media.mbusa.com